Decontarea comenzilor de stoc în consignație în OMS
Stocul în consignație inversează presupunerea obișnuită de proprietate din spatele unei comenzi: retailerul deține și vinde stoc pe care nu îl deține până în momentul vânzării, moment în care OMS-ul trebuie să declanșeze o obligație de decontare către consignator, nu o simplă înregistrare de cost al bunurilor vândute pentru un stoc pe care afacerea l-a plătit deja.
Într-un model de consignație, posesia fizică și proprietatea legală sunt separate deliberat — retailerul poate expune, stoca și vinde articolul, dar titlul de proprietate trece direct de la consignator la clientul final în momentul vânzării. OMS-ul trebuie să urmărească acest marcaj de proprietate per unitate, astfel încât raportarea, asigurarea și situațiile financiare să excludă corect stocul în consignație din evaluarea proprie a stocului retailerului până când acesta se vinde efectiv.
Fiecare vânzare în consignație trebuie să genereze o obligație de plată către consignator, calculată conform acordului de consignație — de obicei prețul convenit minus procentul de comision al retailerului. OMS-ul ar trebui să declanșeze automat acest calcul de decontare în momentul în care o comandă pentru un articol în consignație este finalizată (nu doar plasată, deoarece un retur ar trebui să reverseze același calcul), alimentând un proces de plăți furnizori, nu calea standard de recunoaștere a veniturilor folosită pentru stocul propriu.
Când un client returnează un articol în consignație, OMS-ul trebuie să reverseze plata către consignator deja generată, nu doar să restocheze articolul — altfel consignatorul este plătit pentru o vânzare care nu mai există. Această reversare trebuie legată precis de tranzacția de decontare originală, nu recalculată de la zero, deoarece ratele de comision sau prețurile convenite se pot fi schimbat între vânzarea originală și retur.
Acordurile de consignație includ de obicei un termen după care stocul nevândut revine la consignator — retailerul îl returnează în loc să îl țină la nesfârșit. OMS-ul ar trebui să urmărească vechimea în consignație per unitate și să marcheze articolele care se apropie de acest termen, deoarece un retailer care nu urmărește acest termen limită fie încalcă acordul de consignație, fie deține stoc nevândut pe care nu mai are nicio obligație (sau stimulent) să continue să îl expună.
Un retailer de tip marketplace sau galerie poartă adesea stoc în consignație de la mulți consignatori diferiți simultan, fiecare cu potențial rate de comision, programe de plată și cerințe de raportare diferite. OMS-ul are nevoie ca termenii acordului de consignație să fie modelați ca date configurabile per relație cu consignatorul, nu ca logică codificată static, astfel încât integrarea unui consignator nou cu termeni diferiți să nu necesite o modificare de cod — același principiu bazat pe configurare care se aplică regulilor specifice furnizorilor în altă parte a gestionării comenzilor B2B.