Stații robotice de consolidare a comenzilor
După ce articolele individuale sunt preluate, majoritatea comenzilor cu mai multe articole tot trebuie adunate într-o singură expediere, un pas care devine un blocaj major la volum mare dacă rămâne complet manual. Stațiile robotice de consolidare automatizează asamblarea finală a unei comenzi cu mai multe articole înainte ca aceasta să treacă la ambalare.
Throughput-ul de picking s-a îmbunătățit dramatic odată cu tehnologia goods-to-person și picking robotic la bucată, dar multe facilități descoperă că consolidarea — adunarea fiecărei linii a unei comenzi cu mai multe articole preluate din zone diferite sau la momente diferite — devine noua constrângere odată ce pickingul din amonte se accelerează. Un proces de consolidare manual care funcționa bine la volum redus poate deveni blocajul real al facilității odată ce pickingul mai rapid îl inundă cu linii finalizate mai repede decât poate o persoană să le sorteze și să le potrivească cu comenzile.
- Un perete de sortare (put-wall) sau un sistem dinamic de sloturi păstrează comenzile parțial completate în compartimente individual adresabile pe măsură ce sosesc articolele preluate
- Un braț robotic sau un deviator automat plasează fiecare articol sosit în compartimentul corect de comandă pe baza unei scanări de cod de bare sau RFID, fără o decizie umană de sortare
- Sistemul urmărește statusul de completare pe comandă în timp real, eliberând automat o comandă către ambalare în momentul în care sosește ultima ei linie
- Logica de prioritate poate expedita comenzi specifice, precum cele aproape de termenul limită al transportatorului, înaintea altora din coadă
O stație de consolidare robustă are nevoie de o politică definită pentru ce se întâmplă când o linie a unei comenzi întârzie, e în restanță de stoc sau eșuează la verificarea calității după ce restul comenzii a sosit deja. Opțiunile includ păstrarea porțiunii completate pentru o fereastră de timp definită înainte de expedierea parțială, declanșarea automată a unei expedieri divizate, sau escaladarea către o decizie umană pentru comenzi de valoare mare. Facilitățile care lasă acest caz limită neabordat în proiectarea automatizării tind să acumuleze o grămadă crescândă de comenzi parțiale blocate care necesită oricum intervenție manuală, subminând beneficiul de throughput al automatizării.
Numărul de compartimente sau culoare fizice dintr-o stație de consolidare limitează câte comenzi pot fi în lucru simultan, așa că throughput-ul sistemului e sensibil la timpul mediu de la comandă la completare la fel de mult ca la viteza brută de manipulare a articolelor. O facilitate cu o proporție mare de comenzi mari, cu mai multe linii, are nevoie de capacitate de consolidare proporțional mai mare decât una dominată de comenzi cu un singur articol, iar dimensionarea acestei capacități pe baza datelor reale de mix de comenzi, nu a unei cifre medii de dimensiune a comenzii, evită subdimensionarea care creează o coadă pentru compartimentele disponibile în timpul volumului de vârf.
Cele mai clare randamente vin în operațiunile cu un număr mediu ridicat de linii pe comandă și mai multe zone sau metode de picking care alimentează un set comun de comenzi — exact profilul unde ratele de eroare la sortarea manuală și costul muncii scalează prost cu volumul. Facilitățile cu comenzi predominant cu o singură linie, preluate complet dintr-o singură zonă, descoperă adesea că un flux mai simplu direct-la-ambalare livrează rezultate similare fără costul de capital al unei stații dedicate de consolidare.